Decalog în destrămare
Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist
Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre răutate
- poezii despre pâine
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre femei
- poezii despre existență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.