Fluturi albi
Trec zilele tăcute, rând pe rând...
adie câte-o boare de cuvânt
pe podul inimii, din când în când...
apari, dispari, ca steaua unui mag;
sângerează ochii îngenuncheați în prag,
se scurge strălucirea smaraldelor în zare,
în jerbele cu tremur de nestăpânit,
te caut în flori, prin fragedul fir al ierbii,
prin recele izvor ce-adapă cerbii,
prin desișul unde stau la pândă lupii,
prin luminișul unde căprioara-și plimbă puii;
când totul se trezește la o nouă viață,
gândesc la clipa când mă iei în brațe
tandru, șoptit, fierbinte de dorință...
nu! nu te opri, ieși din rubiniul gând!
cuibărește-mă la pieptul tău puternic,
ascultă-mi inima cum bate năucă
înfulecând din frazele tale de miere;
urcă în privirea mea, de dor pierdută!
cucerește-mi sufletul, ca pe-o redută!
o noapte și o zi, uită de lumea mare,
doar noi doi, îmbrățișați în visul sub soare;
o clipă, doar, să-mi furi înrourat, sărutul
și pot, să mor în fluturi albi, lăsând cuvântul.
poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre cuvinte
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.