Scânteia eternităţii

Se scaldă codrul de gânduri în roua-legământ,
Umplu cu tine fiecare ungher de cuvânt,
Oglinda sufletului însetat îţi bea reflexia,
Inima uscată de jar îşi deschide cochilia,
Gura cerului suflă cu putere tainica hieroglifă,
Te prăbuşeşti în amnezia vocii de nimfă;
Cascada iubirii îşi revarsă Edenul, plăcut,
Miezul albei nopţi îşi poartă Universul, tăcut,
Vântul sculptează cu degetele în arsul lut
Povestea de argint, ce-şi deapănă ghemul mut,
Se aprinde scânteia în sanctuarul eternităţii,
Plânge miracolul focului în lumina şi torţa vieţii.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!