Eternitate
Nu știu pentru cine aș putea să mai spun
Că bântuie prostia cu puteri de taifun.
Degeaba înotăm triste epave pe lac,
Cinic și mândrii sfidăm al salvării colac.
Nu știu cum mai perceptibil și-adânc să pătrund
Cu lacrimi românești-n cerul nostru profund,
Ce scuze și fapte aș putea din larg s-adun
Pentru iertare, cerului gol să îi propun.
De sus aș desprinde cea mai eternă stea
A cărui vârstă e în România mea,
Despre oamenii uitați aș vrea să îi cânt,
Despre perversitatea impusă pe Pământ,
Ori absurdul din epuizante așteptări,
Ca și entuziasmul flagrantelor erori.
Rugăciunile -s prea vechi cu puține verbe
Iar Iadul de azi în smoală nouă ne fierbe.
poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre înot
- poezii despre vârstă
- poezii despre verb
- poezii despre tristețe
- poezii despre superlative
- poezii despre salvare
- poezii despre prostie
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.