E mult de-atunci
E mult de-atunci, o știi și tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Și tot atunci, laleaua rară.
Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
Zâmbește, stă, apoi se duce.
E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în fața mea,
Și ieri și azi, ca mai-nainte.
Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Și m-ai făcut să ard ca o pară.
Am încercat de-atâtea ori,
Să te urăsc, să uit de tine,
Dar sentimentele sunt tari,
Nu le distrug nici șapte mine.
Deși în multe-mprejurări,
M-ai alungat, chiar sfidătoare,
Crezând în zilele ce vin
Te-am adorat cu mult mai tare.
Iar după fiecare gest
Și-o despărțire furtunoasă,
Citindu-ți chipul mai speram
Să te-ntâlnesc și mai frumoasă.
Dar timpul nu m-a ascultat,
S-a scurs cum numai el o știe,
Iar eu aștept îndurerat
Speranțele să-mi reînvie.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre primăvară
- poezii despre prezent
- poezii despre lalele
- poezii despre infinit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.