Poetul (2)
sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun
se scurgea privirea vremurilor tulburi
și bătând la poartă, nu se deschidea
unor bieti poeți, se purtau tot singuri,,
literelor goale, moartea le gasea
aruncau o pâine și-o speranță chioară
dar cine ești tu.. Păcatele-ți spală
călcând pe cuvinte, plânset de vioară,
au plecat prin țară cu o geantă goală
doar poetul trist à rămas de veghe
zidind amintiri sub pașii tociți
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morții, de-un cui agățat
a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... niște derbedei
mai scriam un vers se citea urgia
un străin la nunta unor crunți atei
mi-era dor de acasă, dor de țara arsă
la final o cruce și niște călăi
dospind taina din adâncuri scoasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre moarte
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vioară
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre sfârșit
- poezii despre pâine
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.