Ceremonia rugii din spatele gândului

E târziu în timpul meu
trupul obosit de bolovanul gândului
se ascute sub desaga tainelor
ascunse de ochii lumii
Nu cutez să deschid ochii în vis
de frică să nu-mi iasă la iveală
bântuirile bolnave din mine
sunt împrăştiată şi le adâncesc în vis
Lăsam în urma mea doar nesiguranţa clipei
profitând de decorul din gând
fericire nu era aşa că nu aveam ce specula
iar pornirile mele lăuntrice erau cameleon
Mă oglindeam în pasiuni imaginate
şi regizam piese întregi de teatru
apoi priveam singură imaginea
reflectată în aer liber
Uneori credeam că pot abandona
pornirile astea goale fără raţiune
dar nu puteam
Aşteptam ziua în care voi cunoaşte fiinţa
şi nu aventurile imaginate
mă prăbuşeam în stratul adânc al absenţei..
Îmi ruinasem interiorul umblând
în căutarea unei căi să pot ieşi din ceaţa
densă a ficţiunilor din gândurile mele
regretam multe şi cu toate astea
o luam mereu de la capăt
Greutatea asta a nestatorniciei
mă apăsa ca piatra unei mori
o rugam în gând să plece
apoi o chemam căci nu mai aveam ce plânge
Îl iubeam ca pe un bărbat adormit
şi-mi înşelam fiecare clipă cu ceea ce îi cerşeam lui în gând deşi
nepăsarea şi indiferenţa lui erau justificate
nu ne ştiam dar existam pe undeva
Era atât de mult în secundele acelea
dar nimic când deschideam ochii
doar rugi dincolo de gânduri
clepsidra cernea fără milă
iar timpul îmi număra trăirile netraite
Sorbeam totul în mine ca o sugativă
strălucirile necunoscute se risipeau în clipele luminii
efectul ruina mai mult în mine
mi-am luat inima în dinţi şi am deschis ochii bine
Iar el... era destinul
era al meu, calm, cu braţele întinse
era răspunsul la o rugă
care-a străpuns ruina.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!