Crucificare
Lunecam pe firul nopții în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Și când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise și pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârșit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi și zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur și lut,
lumina și frigul am gustat,
ca pe vinul împărtășaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viață și pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?
Când am căzut din copacul uimit,
erai demult la pânda de hambar cu fân cosit.
Am auzit cum secerau de dincolo de căutări pribegiile în visări.
În ce se-ncredințează gândul cu statornic glas?
Din tot făcutul, la-mpărtășiri de sens,
în crucificări, ce-a rămas?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre crucificare
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.