Trista grădină
Grădina mea e tristă, căci venit-au
Jivine să o calce în picioare
Fără să-ntrebe nimeni de dorit-a
A viețui, sau dacă vrea schimbare
Grădina mea-i uimită, i se pare
Că agresorii-i sunt prieteni buni,
Că primul... și apoi ce mai apare
Sunt drept stăpânii ei, de la străbuni
Grădina mea, mirată, moare-ncet
Cu o tristețe-n suflet infinită,
Gândindu-se că s-a păstrat concret
De-a ne hrăni și pentru-a fi iubită
Grădina mea mă strigă cu glas stins,
Simțindu-mi empatia implicită,
Să-mi fie mie patrie și vis
Ce se-mplinește-n inima-mi rănită
Grădina mea mă-mbrățișează tare,
Eu i-am rămas și ea mi-a rămas mie,
Uniți pe veci aici, în locu-n care
Pildă vom fi-n respectul pentru glie...
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre respect
- poezii despre prietenie
- poezii despre picioare
- poezii despre patrie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.