Siana

Te văd altfel, Siana,
te văd cu o mie de ochi
care nu se mai satură
să te pătrundă
şi vor să rămână orbi,
atârnaţi în carnea ta.
Mor de-a binelea
când îţi cade peste coapse
şalul nopţii,
când din mierea vâscoasă a lunii
îmi faci o inimă
şi mi-o serveşti în palme...
ah, e ca şi cum
aş trăi o mie de ani!

Aşa ţintuită în scaunul cu rotile,
eşti cel mai demn înger
ce se târăşte pe pământ,
abandonându-şi aripile în cer.
Nu îţi este jenă
că în loc de rochie lungă
porţi aceeaşi cămaşă
în formă de cruce...
Cum să nu te iubesc
când abia te apleci
vrând să atingi iarba,
pe când eu
nu ştiu
să trec prin ea fără să o calc?!
Lacrima ta râde
în fiecare plâns,
nu te temi că îţi va tâşni sângele
din răni,
strângi din dinţi
şi spui că e doar una din zile
când Dumnezeu mângâie pe altcineva...
Te-am văzut de mai multe ori
păcălind moartea
cu zâmbetul tău,
mi se părea că îi dedici poeme
şi ea chiar se bucura.

Să ştii că îmi crapă buzele
vorbind despre tine,
cuvintele mă înecă...
chiar dacă suferinţa
ţi se bate de sâni
ca nişte mărgele,
eşti atât de frumoasă,
Siana.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!