Mai vine-o cobiliţă

Mai vin prin vremi cu cobiliţa,
Aşa cum pare închipuirea
Străbat şi satul şi uliţa,
Şi numai zâmbet li-e privirea.
A făcut zece cruci pioase,
Pe la troiţe şi răscruce
Şi-n suflet înc-o rugă-şi coase
Uitării, treptele să-i urce.
Mai vin şi apa lor e rece
Şi-un pic de sare de la lacrimi
Prin amintirea noastră trece
Şi mai dezbracă dintre patimi
Ooo! Ce curate straie poartă!
Frecate-n mâini pe la izvoare,
Cosiţa fetelor, legată
Şi împletită prin fuioare.
Mai ştiţi ce-nseamnă şezători?
Ce gust-au poamele uscate?
Ce glume, şoapte şi fiori
Furiş, cu teamă aruncate!
Mai vin din alte vremi măiestre,
La poarta zilelor de azi,
Mai lasă semne sub ferestre
Şi cântă jalea sus în brazi.
Şi duc pe umeri cobiliţe
Să care obiceiu-n rai
Ieşiţi copile pe uliţe,
S-aud-al vieţii sfinte grai
Mai cristalin era izvorul,
În pumnii veacului trecut
Mai domolit era şi dorul
Iar deznădejdea chipul rupt
Că din puţinul vieţii lor,
Ştiau oricui să dăruiască
Din bobul dragostei cu spor,
Creştea credinţa omenească
Şi mai vin azi pe la răscruci,
Din alte lumi, fecioarele
În curtea casei cu uluci,
Să verse iar urcioarele
Pe chipuri dragi, înflor surâsuri
Şi pe uliţă stau feciorii,
Curând, curând, pe la apusuri
Dau iama-n hora şezătorii!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!