Mă-ntreabă nopţile de tine

Mă-ntreabă nopţile de tine şi nu mai ştiu ce să le spun
Mi-au numărat mii de suspine şi tânguitul meu nebun
Şi luna se-opreşte-n vise, cu zâmbetul aproape stins,
Degeaba braţele-mi deschise, numai fantasmele le-au prins
Se-aud în zare cântătorii şi trupul meu încremeneşte
Doar sufletul simte fiorii şi inima mi te iubeşte
Se duc nălucile de-a valma, pe căpătâie şi fereastră,
Iar mie-mi născoceşte palma, o altă lume, doar a noastră
Pe chipul lunii se citeşte, legenda unei mari iubiri
Şi mintea mea te plăzmuieşte din sutele de amintiri,
Mă-ntreabă nopţile de tine şi nu ştiu ce-aş putea să zic?
Căci fără tine nu mi-e bine şi viaţa-mi pare un nimic,
Pe fruntea arsă de sudoare, simt mâna care mă mângâie
Şi-n piept deodată îmi tresare izvor cu apă amăruie,
Ce se prelinge-n pahare şi eu, le sorb înverşunată
Dacă secunda mă mai doare, un infinit să mi-l răzbată
Poate în noaptea ce-o să vină prin visul meu te rătăceşti
Să vezi cum sufletul lumină, cu tainele să te uneşti
Din frământarea unor gânduri, se naşte atâta poezie,
Că te aşez mereu prin rânduri, cu stropul meu de gingăşie!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!