Aromele florilor coapte
Are-n față lumina și-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l știe cum se măsoară cu pașii
spre punctul năvalnic al vieții.
Crește din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.
Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foșnită tremură prin frunze
de-ți mângâie fața înroșită și aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.
Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfețe locul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre frunze
- poezii despre înălțime
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre răsfăț
- poezii despre roșu
- poezii despre odihnă
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.