Toamna sufletului meu
E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aștern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt ușor.
E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben și portocaliu,
Pierd din culoare,
precum și cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.
Toamnă e și acum, era și atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
și deprimă.
Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieții nu-i etern.
Așa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Așa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre frunze
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre verde
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.