Rătăciri

Dalta îngheţată a tăcerii
ne desparte uneori
în monade care se rostogolesc
spre puncte nedefinite din spaţiu,
pe traiectorii haotice, browniene.
Uneori, eu încerc să regăsesc
inorogul alb
cu corn de argint
care renaşte doar o clipă
din spuma zărilor dimineţii,
pe când tu arunci nade
în care vrei să prinzi umbrele asfinţiului,
să le ţintuieşti departe...
Dar amândoi recădem istoviţi
în aceeaşi tulpină
din care ne extragem sevele.
Liniştea moale şi densă a singurătăţii
ne respinge rănile înjumătăţite...
Să ne punem capetele
unul pe umărul celuilalt!
Nu auzi cum,
ţinându-ne de mână,
ne creşte aripa îngerească?
Eu sunt aripa dreaptă,
tu eşti aripa stângă
şi doar împreună
putem fi un zbor întreg...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!