Speranţa

Nu!
Nu poţi plimba sentimentele desculţe
prin piaţa publică sau prin noroi!
Nici nu le poţi lăsa să orbecăie
prin lumină, legate la ochi!
Oricum ar fi, ele se lovesc fie de obiecte
fie de aurore boreale
şi sângerează!

Dacă priveşti cu atenţie urmele lăsate pe caldarâm,
nu vezi decât sentimente
strivite, amestecate.
E o degringoladă de sentimente:
iubirea păşeşte alături de ură,
bucuria e amestecată cu tristeţea...
Fericirea plânge, durerea râde în hoohote...
Unele sentimente şi-au greşit locul,
aşa că, în loc de frunze,
în copaci cresc tristeţi, nelinişti,
pe cer sunt eclipse de iubire...

S-au risipit atâtea şi-atâtea sentimente,
desculţe, oarbe, despletite!
Şi nu mai e nimic de pus în loc...
A rămas inima lumii deşartă,
cutie a Pandorei
din care şi speranţa a zburat...

Şi totuşi nu mai e nimic?...
Presimt cum din afundul sufletului meu
se zbat să crească nuferi de speranţă.
Cuvintele îmi stau în aşteptare,
să-nnobileze şi să redea luminii
Speranţa nou-născută,
pură...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!