Deșertul inspirației
Am pierdut din resurse,
Îmi caut inspirația după surse,
Fragmentez vidul, să am ce scrie,
Totul mi-e în jur pustiu,
Oază de melancolie.
Îmi aștept muza, precum o fată Morgana
Mă cheamă-n jocul ei, să-i port năframa.
Un dulce miraj, o halucinație,
Când secetă, când rod bun sau inundație.
Mi-e sete de cuvinte,
Dar gust doar din toropeala de gânduri,
Mă amăgesc cu o imagine lină,
M-arunc să pescuiesc idei, din apa prea puțină.
Din avântul meu, rămâne doar nisip purtat de vânt,
Condeiul mi-e uscat, prăfuit de-un gând.
Înlătur praful. Încep, din nou, așterne,
Dar vorbele-mi sunt răscolite de vreme.
Mi le poartă, ca într-o tornadă,
Pentru ca, apoi, să mi le arunce,
drept în față.
Se scurg anii, precum nisipul printre degete,
E o circumstanță de viață, nu o alegere.
Îmi suflu pe gânduri, cad în genunchi,
Mă agăț de cuvânt, mă ridic prin mâini.
M-ai doborât prin cuvinte,
Dar îmi știu locul dinainte,
Înaintez prin furtuni de nisip,
Îmi frânează pașii, dar
Scrisul îmi e cale și inspirație pe portativ.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nisip
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tornade
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
- poezii despre oaze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.