Drumul robilor
Soarele în spuză s-a mai cumințit,
Și străbate-n taină, Drumul robilor,
Herghelii se-ndreaptă, către asfințit,
Biciuri din nuiele trec prin coama lor.
Huiduie în cer, de inimă-albastră,
Surugii de tablă ca niște spahii,
Șase bidivii ce-au supt la corastră,
Au sleit de lapte, țâțe razachíi...
Cu mustăți imberbe, caii țigănești,
Galopează mândri prin jar de cărbuni,
Dumnezeu așază carele cerești,
Să nu se răstoarne pe copacii bruni.
Dinapoia, mânjii, se țin după iepe,
- au ochi de tăciune, au și stei pe frunte -
Dinaintea lor, mamele-sirepe,
Calcă în picioare, galaxii mărunte...
Dricurile vieții, căile-au greșit -
Roțile ne sfarmă... parcă, os cu os,
Rânduiala,-n osii și-a găsit sfârșit,
Lumea cu-ale sale, stă cu susu-n jos!
poezie de Rodica Rădița Răpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre viață
- poezii despre sâni
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sclavie
- poezii despre religie
- poezii despre picioare
- poezii despre mândrie
- poezii despre mustață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.