Sufletul timpului

S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, şi prin perdeaua de paratrăsnete,
străluceşte luminătorul vieţii.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibraţia sărbătorind în exclamaţii viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschişi,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră aşteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivniţa virtuţilor,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetiţiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanţele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrăneşte vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste ţărmul titrat de biserica stelelor.
Îşi trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoţire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-şi deopotrivă odihna şi nesomnul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!