Istoria naturaleţii

Sprijinind pereţii zilei cu dezbrăcarea de distanţe, fotografiam ecoul.
Ce captură de viu şi de taină!
Am întors capul dinspre odinioară înspre prezentul clipelor.
Însetată de icoane, am sorbit aerul cald, fierbinte al casei.
Mă racordam euforic la rodia gândurilor.
Beam din vinul carmin al sufletului ca din fântâna
în care se strămută galeş veacurile.
Şi parcă ţineam în palme soarele şi luna,
aşa cum îşi leagănă doica puiul flămând de laptele vieţii.
Ora trimitea săgeţi şi cu o simplă privire lipită de străfunduri.
Îmbătată de dorul eternităţii,
citeam în ochii ei aprinşi, lumânăratici:
,, Ascultă glasul fără de glas!
Circulă pe partea carosabilă a memoriei! Circulă pe viteza serafimilor!
Din tine îşi beau bucuria şi aleanul.
Transportă lumina.
Sculptăm împreună istoria naturaleţii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!