Povarna. Sunt aşa cum sunt

Privesc scena cu un surâs dureros şi târziu
înecat în parfumuri sordide, înăbuşitoare şi lacome;
totuşi, noi iubim viaţa şi moartea în egală măsură.
La un vecin se-aud trosnind lăstarii de viţă, în vie.
Se-mprăştie un miros greu de fum,
de cazan neîndulcit,
de porumbi şi cartofi copţi în spuză
cu veşnicia ascunsă în fiece bute
iar firul neiertător ce leagă lumile noastre
şiroind eliptic printre sânii tăi neatinşi
de scorburile judecăţii de apoi,
devastează potecile dezlănţuite.
Şi... curge neîncetat tăria subţire ca un fir,
mă ameţeşte sclipirea argintie a lichidului
fugind de mărturii incomplete.
O mâţă s-a împletit ca un şarpe
de bastonul ce-l port umil
ajutând lumea să treacă prin altă poveste,
deşi mă poticnesc spre finalul sfârşiturilor
fără s-arunc vina pe nimeni.

poezie de Aurel Stănescu din Abstracţiuni cantabile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!