Din cap până-n picioare...

De nu vrei să mă-nveţi iubirea ce-i,
Vor flămânzii genunchii de-aşteptare
Şi vor ploua, albaştri, ochi ai mei,
Tot aşteptând, iubite, în parcare.

Stau singură pe banca dintre nuci,
O cioară se aşază lângă mine,
Mai sunt şi vreo trei-patru guguştiuci,
Ce se iubesc ardent, fără ruşine.

Doi fluturi se ating pasional,
Confuză îmi iau ochii de la scenă,
Şi mă cuprinde un frison carnal
Şi mi se-aprind urechile de jenă.

La câţiva metri un motan parşiv
Se-nvârte, mieunând lâng-o pisică
Îşi intră-n rol şi-aproape obsesiv
Se mlădie pe glezna-mi... şi ce frică,

M-apucă-aşa deodată, când privesc,
Cum, lângă mine, zburdă toţi hormonii,
Iar eu nu am pe cine să iubesc-
De ciudă-mi explodează neuronii.

Şi, de nu vii mai repede, să ştii,
Că m-oi preface-n aprigă vântoasă
Şi-atuncea, fără voie, ai să-mi vii
În patru labe, chiar la mine-acasă.

Să mă iubeşti pân' la epuizare,
Aşa cum ştii, din cap până-n picioare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!