Raza de iubire
A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aș putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
și a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.
Eram la umbră de stejar bătrân
și dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
șoptea spre o sclipire de jăratic:
Nu poți să te ascunzi, prințesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arșița zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o țărână
ca nici măcar o floare să rămână.
N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, și viață și culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
și, tuturor, ai dat acum de știre
că nu ești doar o rază, ești iubire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre știri
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre stejari
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.