Paradisiacă

între noi doi există aer, există oase, carne şi piele,
există reţele sociale şi colocvii la distanţă,
palimpseste vii şi moarte,
ceva numit lună şi umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu ştim de ce şi cum
urcăm pe scări rulante şi în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simţim animale respectate şi iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
şi ne cheamă probabil Adam şi Eva,
ba chiar toţi oamenii sînt poate acolo,
număraţi atîţi cît încap în istorie
în funcţie de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înşişi,
a pufului de viaţă care tremură gingaş în urechi,
aici, în lumea cea de jos

~.~

şi parcă altfel decît copacii sau păsările,
ne atingem cu vorbe rostite şi nerostite,
ne iubim,
şi uneori clădim piramide de circari umăr lîngă umăr,
fericiţi că nu cădem
din mintea noastră în altă minte,

fiindcă ceva e mereu la mijloc,
un Dumnezeu atît de mare şi mereu necunoscut, ca un zid,
oricît ne apropiem unul de altul
mai înainte să murim

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!