Când am vrut să omor visul din vis
(Eu eram Toamna și tot eu eram Iarna)
Obișnuiam a-mi adăposti creștetul
Pe sânul Iernii, clipind cu crengile
Ce-și încordau ghearele,
Spărgând sunete de gheață
Lovind ochii înrăiți de lacrimi, dar
Toamna stătea în mâinile mele,
Frunzele se lipeau precum plăgile
Neinvitate, severe,
Mă mușcau și posedau
Eram crucea lor strâmbă,
Bucuroasă de-a cădea
În Țara Neantului Promis.
Și râdeau între ele,
Le vedeam tot mai galbene și roșii
Amuțeau, mâncând pe săturate
Din ființa mea naivă.
Când am hotărât despărțirea
De sânii ciudați ai Iernii,
Poate să-mi spăl creștetul
Cu timpul rămas,
Nu puteam omorî visul din vis
Căci Iarna era Toamnă...
Iar Prezentul m-a înșelat
C-un Trecut orb,
Scârbos, nepetrecut, amant.
poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre iarnă
- poezii despre țări
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre roșu
- poezii despre promisiuni
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.