La liziera dintre veşnicii

La liziera dintre veşnicii
e-un han unde coboară deseori,
din lumea-i de metafore şi de vise
un trist boem cu ochi pătrunzători
şi sufletul-un teanc de manuscrise.

Când netrăite dorurile-l ard
şi tot preaplinul stă potop să cadă,
cu gândul, ca-ntr-un salt de leopard,
se-ntoarce în cuvânt să poată scrie
ce ochiul minţii n-a-ncetat să vadă.

Cârpindu-şi zilnic mantia-i de lut,
cu sufletul colindă, hăt, pe unde
vibrând flămând, nicicând îndestulat,
pe coapsa timpului neîntâmplat
ritmic lovesc cuvintele rotunde.

Cu lacrima destinului în palmă
un ne-nţeles, e uneori proscrisul
ce demn acceptă orişice sudalmă,
ori... înţeleptul cititor în stele
din Căi Lactee alăptându-şi visul.

Când noaptea va cădea într-un târziu,
poate că umbra lui va adormi,
dar spiritu-i prin vers va fi tot viu,
doar lutul de poet va-′nmărmuri
la liziera dintre veşnicii.

poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Votează! | Copiază!