Când mi-am zidit menirea în slovă
Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Și neamul l-am slujit fără de păcat.
Dar mi-am luat bocceaua in spate
Și-n lume iarăși am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.
Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arțar
Și un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleștar.
Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lidia Popa. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre versuri
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.