Depărtarea
depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.
nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.
ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre lumină
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre spațiul cosmic
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.