Plouă monoton

Plouă monoton şi n-am ce număra,
mă gâdilă-n urechi picurile căzute din streaşină,
sunetul aproape-mi place ca o melodie veche
ambientală, în surdină.

Simt o singurătate cum rupe tăcerea
ca o amintire venită desculţă prin apă
într-un susur interminabil.

Seara-mi pare o rezolvare deşteaptă,
o lumină difuză strecurată printre nori
cu o altă aşteptare.

Va fi o noapte liniştită
cu distilări de sentimete,
tu n-o să spui nimic împotrivă,
ochii tăi se ridică şi coboară mereu,
măsoară dimensiunea unor dorinţe de viaţă
şi carnivori se hrănesc cu ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!