Dimineață albă
strivește-mă c-o ultimă strigare
luată din vârfurile plopului înalt
pe-o spirală de lumină
cu bucuria abandonului
ieșit din clipele rotunde
adunând secundele împrăștiate în palmele deschise.
vino în suspans
dezbrăcat de anotimpuri,
recompunând electronii întârziați
de pe marginea unui sincron necerut de nimeni.
vom face un fel de semn de împăcare
cu lumea, cumpărând dimineața
rătăcită printre frunzele căzute
și făcând-o a noastră,
dimineața visului alb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dimineață
- poezii despre alb
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suspans
- poezii despre secunde
- poezii despre nuditate
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.