Ce nu pot face
norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existența
care locuiște nestingherită în trup
cu statut de viață.
mai departe merg liniștit
până la capătul speranței dezlănțuite
ce nu se lasă supusă de ignoranță
nici de aspirațiile neverosimile timpului prezent
și încearcă să scape de singurătate
cu omiprezența ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spațiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre prezent
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.