Iertările
(Nici ieri, nici mâine, ziua cea de azi!
și totuși, azi, ivit prin rădăcinile-mi piezișe,
se rătăcește-n așteptările mereu prea crucișe!)
Iartă-mă, mamă! Mă iartă pentru
prea duioasele tale îmbrățișări
dăruite mie, din care aiurea
s-a croit aripa-mi asta stângă
mereu prea verde chibzuită.
Iartă-mă, tată! Mă iartă pentru
prea lungile tale voiajuri din care
anapoda mi-a crescut ochiul ăsta
lăuntric luminat doar prin
văzul celorlalți.
Iertați-mă, părinți! Mă iertați pentru
toate visările neadeverite
prin mine - doar fata
(ne-băiatul) ce n-a spălat cu
truditele-i ridicări
neizbânzile voastre.
Iartă-mă, sine! Mă iartă pentru
cum te-am abandonat
în paragina gândului deșănțat
de singurătate, gelozii,
pe trotuarul ăsta înfundat
de contrasensurile egoului.
Mă iert deci, mă iert,
întruna curgând pe
deasupra aripilor mamei
nedezvăluite de coaste,
peste lacrimile albastre ale
ochilor tatălui,
și-adorm, adorm
sub cortul șuierător al trunchiului meu
visând la
iertarea din veci.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iertare
- poezii despre ochi
- poezii despre mamă
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre tată
- poezii despre somn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.