Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dacă nu mă voi spăla?

Fabulație

Cinci muște îmbrobodite,
Cu mânuțele mânjite,
Grăsunele în fălcuțe,
Nespălate și desculțe,
Stau la sfat pe un burlan:
-Știți, nu m-am spălat de-un an!
Spuse una. Nu glumesc!
Celelalte se-negresc
Și pufnesc în râs prostesc,
Cad pe sol, se tăvălesc...

-Ha! Ha! se hlizește una.
Cred că o faci pe nebuna,
Eu nu m-am spălat de zece!
Apa o să te înece
Dac-o folosești prea des.
Iată, petele îți ies!
Nici o muscă nu ar vrea
Ca să fii rudă cu ea!

Una, înnodând basmaua,
C-o durea grozav măseaua,
Murdară ca purcelușul,
-Să fii neagră precum tușul,
E un fapt să te fălești
Și că neamul îți cinstești!
Simt aromă de chiftele,
Mergi și te afundă-n ele!

Să nu ieși, că ți-ar fi sete,
Decât cu basmaua-n pete
Și rochița unsuroasă,
Și vei fi slăvită-n casă!
Haide, că te-oi însoți,
Că-ncepuși a te codi!
Și-o târăște unu, doi,
Spre o groapă de gunoi.

Musca începu să plângă.
-Uite cât e de nătângă!
Pune-ți tălpile-n movilă,
Nu te retrage cu silă!
Și-o-mboldește până ea,
A plonjat într-o chiftea,
Cu sos gros și lipicios,
Și-și făcu chipul soios.

Toate muștele murdare,
Au venit ca-n sărbătoare!
Cu aplauze, urale,
Strigau ferme-n gura mare:
-De vrei să rămâi cu noi,
Să te hrănești din gunoi,
Să porți haine ponosite,
C-astfel neamul nu te-nghite!

Ce să cred? Eu, bunăoară,
Am iscodit într-o doară,
Amicii din preajma mea:
-Dacă nu mă voi spăla,
La fel o să mă-ndrăgiți?
-Nu ne plac puștii mânjiți!
Dacă nu te vei spăla,
Singurel te vei juca!
-----------------------------------
Uff, acum, cinstit vă zic,
Sunt cam rușinat un pic,
Să ies la joacă, afară...
Numai musca stă murdară!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook