De veghe în al timpului turn
Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
și a talpei ce oprește a lutului zbor,
ce zădărnicește marea universului roată
nu știe nimeni de când se-nvârtește
ca să țină odată-n căuș
strigătul de sete obosit de atâta urcuș ,
animal ce-și leapădă la fiecare pas haina
și la celălalt alta i se așterne în drum.
Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre vești de-ntuneric și de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...
Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniți sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre neodihnă
- poezii despre zoologie
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre mâini
- poezii despre lut
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.