Pesimism morbid

priveşte-mă tăcut
când iarna e pe moarte,
nu ai voie să vorbeşti decât cu tine însuţi,
şi cu scoarţa oarbă a copacilor,
poţi face în sfârşit filosofia dezolantă
a unei agonii în tăcere,
ai timp să faci
apologia unei relaţii prea îndelungate
cu vremea,
apatică şi insuportabilă
ca şi iubirea prea plină,

priveşte-mă tăcut când moare iarna,
nu spune nimic,
sunt irascibil,
instabil psihic şi insensibil,
vorbeşte despre tristeţile tale
cu pereţii pictaţi de ploaie
în acuarelă de cretă,

eu nu mai sunt în stare să ascult
emoţii,
doar buletinele meteo
şi despre războaiele nucleare,

nu-ţi faci bine ieşind afară
pe vremea asta,
e o mocirlă de oameni, maşini,
câini vagabonzi, ştiri false
şi probleme sociale fără
soluţii,

spitalele de nebuni sunt pline de idealişti
şi alcoolici anonimi în depresie galopantă
care cerşesc calmante, îndurare,
drepturi şi libertăţi fundamentale
fără corespondent în realitate,
de la autorităţi mai bolnave decât ei,

oricum viaţa boemă s-a sfârşit în secolul trecut,
stai lângă mine
să aşteptăm un fel de sfârşit
oricare ar fi el,
ne mai rămâne doar să sperăm
că pesimismul acesta morbid
şi cronic
nu ne va trimite pe toţi
într-o vacanţă de iarnă
fără întoarcere.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!