Presiune absolută
nu știu ce fac, dar, cumva, de o vreme,
provoc printre semeni sentimente extreme,
am fost adorată și urâtă de moarte,
suită pe soclu și lăsată de-o parte.
am fost o comoară, declarată-apoi nulă,
am primit osanale și cuvinte de hulă,
aruncată-n uitare, deshumată cu-onor,
condamnată pe viață pentru propriu-i omor.
fără s-adulmec în nouri cu nasul,
pe nepusă masă mă cheamă Parnasul,
deși eu tânjesc de o groază de ani
o nimfă să fiu într-o turmă de pani.
când doctorii falși mi-amputează ființa,
de pe trunchiul răpus se ridică mlădița
și toanele lumii, împănate cu-amocuri,
airbaguri îmi sunt, ce mă cruță de șocuri.
repatat mă cobor într-al zilei cavou
și din luptă mă-ntorc și învins și erou,
barometrul se-agită când în jos, când în sus,
însă sufletu-mi ține zero grade cu plus.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre nas
- poezii despre moarte
- poezii despre medicină
- poezii despre medici
- poezii despre groază
- poezii despre eroism
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.