Cântec de copil
oamenii iubiți,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi
chiar ieri,
bunica frământa pâine, pe vatra
care i-am ridicat-o în mijlocul inimii
și mă chema de la joacă
bunicul
îmi împletea o coroniță din flori de câmp
și stătea pe scăunelul verde, scorojit,
în pridvorul sufletului
câteodată,
reconstruiesc casele lor bătrânești în mine,
curtea, grădina și valea din spatele grădinii,
iar ei știu să se întoarcă mereu acolo
oamenii iubiți,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi
chiar acum,
m-am așezat lângă sobă (o pot desena cu ochii închiși)
și cred că am vreo patru ani,
iar ei sunt încă atât de tineri
nu mai cresc,
mi-am promis să ridic ziduri mari de jur împrejurul vârstei,
cu ferestre către casele lor bătrânești!
poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre promisiuni
- poezii despre văi
- poezii despre vârstă
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre pâine
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.