Revenind nesilit la tine

Rătăcitor plin lume şi prin aşternuturi
Albe ca de margarete calde,
Am tot muşcat şi-am prins săruturi
Din buze pline cu parfum de izmă verde
Ce se pierdea prin gura mea, hoţeşte,
În timp ce ochii vânturau în grabă
Miile de fire unse cu ulei de nucă coaptă,
Ce-mi înfiora plăcut doi irişi, tremurând în păr,
În părul ei atât de lung şi moale,
O salcie muiată-n râu şi-n ploile de vară
Ce caută cu disperare Soarele, să se usuce.

Pribeag prin braţe de femei străine-am fost
Cu sânii dornici să atingă cerul,
Muiaţi în şpriţ de vin, şi-apoi în miere,
Mi-au fost dulceaţa limbii mele, ore-n şir,
În timp ce amiciţia de-amor strângea
În taină, toate clipele trăite în extaz
Cu bucuria unui suflet ce a dat în pârg
Atins de vraja razelor ce-aduc iubirea,
Iubirea trecătoare, ce abureşte inimi,
Trezindu-mi dorul să mă-nec în locul
De unde am fugit aseară,
Un loc dorit, să mor aprins,
Să mă cufund în el de-a-ntregul, nesilit,
Să te iubesc, aşa... cum mă iubeşti, şi-mi
ierţi... plecarea mea nebună.

Revenind nesilit la tine
Mă vreau rob gândurilor tale
Mă vreau căptuşit în dragostea ta nemuritoare
Ce îmi ciugule din inimă, oriunde m-aş afla cu trupul.
Revenind nesilit la tine
Mă vreau sorbit de stele şi de Lună,
Mă vreau muşcat de gura ta nebună,
Până apare fruntea cerului în coarne
În coarnele de Soare ce ridică marea
Marea somnoroasă şi sătulă de atâta linişte
De atâta noapte şi iubire, ca şi mine
Un simplu păcătos ce a uitat să mai respire
În cuibul unui trup în care focul nu se stinge
Fierbându-mă ca şi pe-o mare în gura Regelui divin
Ce se coboară-n şoldurile apelor de bună voie
S-adoarmă legănat şi uns de mierea celei ce se lasă prinsă
De cel ce învie şi apune răsăritul
De cel ce caută prin focuri Infinitul
Un Infinit născut de el, chiar în cele mai ascunse locuri
Unde cerul poate să coboare cu tot Raiul
Dacă tu mă vrei ca şi pe-un Soare,
Să răsar şi-apoi s-apun în tine... fericit.

Nesilit revin la tine, dragă doamnă!
Sunt pasărea ce caută cu disperare cuibul
În care am apus şi-am răsărit de mii de ori
Iubindu-te până şi-n răni
Cu trupul meu făcut ca şi o scoică
Cu lacrima din ochii mei
Cu palma mea - o floare caldă
Cu gura mea suflând în tine
Toată mila şi iubirea mea din inimă
Cu care te caut şi te cerşesc şi astăzi
Celui ce-mi cunoaşte inima şi gândul
Şi toată rătăcirea mea, de om pribeag,
Din care tu nu ai lipsit nicio secundă,
Nu ai fost stinsă şi înlăturată de nicio altă femeie
Cu care am respirat şi am consumat pieritoare clipe
de amor.
Nesilit revin cu ochii mei la tine
Să-mi caut lacrimile şi iubirea
În cuibul dureros de frumos
Pentru alinarea sufletului şi a degetelor mele
Ce te-au gustat neobosite
Ca şi un pictor ce-şi face ultimul tablou
Înainte de a trece în lumea drepţilor.
Nesilit de nimeni, te iubesc!
Te iubesc din toată inima mea de păcătos
Cu care am închiriat dragoste atâta vreme
Cu care am cumpărat anotimpuri şi femei
Toate, toate, trecătoare
Prin inima mea ce te ştie până în adâncuri
În locul ce mă face stăpân şi unicul Rege
Ce ţi-a simţit fiecare tresărire a firii
Iubindu-te după cum e scris în Scriptură
După nevoi, în necaz şi bucurie, fără prefăcătorie.
Nesilit mă vreau în tine,
În locul ce mă strigă mut:
Aici e pragul sufletului tău
Un loc numit... Acasă!
... Dragul meu, te adun din crâng cu dorul!
Risipită şi tăcută,
Te adun din crâng cu dorul,
Slab mi-e sufletul şi ochiul
Că nu te-am văzut o vreme.
Pe sub sălcii îngheţate
Stau cu Iarna şi te plâng
Am în mine un dor mare
Ce mă pune să te strig.
Nu am bucurii şi ceasuri
Să mă lege ca şi tine
În hamuri de Lună plină
Cu lungi ceasuri de iubire.
Nu am ape să mă spele
De durerea mea din pântec
Şi nici Soare să mă cheme
La o nuntă-n crâng de păsări.
Nu am braţe pentru noapte
Să o strâng la pieptul meu
Am doar versuri şi chemare
Pentru tine dragul meu.
Muşc din Lună uneori
Cu doi ochi şi buze plânse
Buze arse de căpruiul
Ochilor, ce te aşteaptă.
Stau cu cerul la poveşti
Să mă poarte peste lume
Să mă ducă prin senin
Să mă răcoresc în suflet.
Să mă lege, să mă urce
Sus în Carul celor sfinţi
Să mă piardă prin albi îngeri
Unde pacea o găsesc.
Să mă sting puţin în ceruri
Să nu văd nimic din timpul
Când te-am adunat în buze
Cald, şi plin de fericire.
Să nu te aduc în mine
Iar şi iar, cu Luna blândă
Când pe coapse te iubeam
Cu a mea palmă fierbinte.
Să nu te aprind în cuib
Cu un gând ce nu mă lasă
Să te pierd din pielea mea
Unde ţi-ai lăsat sărutul.
Să nu simt parfumul tău
Cum mă unge şi mă arde
Pe lobul urechii stângi
Ce ţi-a fost în dinţi, alună.
Risipită... te aştept!
Cu tot Soarele în mine
Să te prind în aur cald
Să te încălzesc iubire.
Am să-ţi fiu pământ sub tălpi
Şi o apă ce te spală
Pe carne şi glezne moi
Ce au pribegit o vreme.
Am să fiu o stea ce pică
Peste pieptul tău în noapte
Când în vise rătăceşti
Şi ai somn vegheat de fluturi.
Am să te adun în mine
Mângâiat de nori şi frunze
Când o Toamnă se grăbeşte
Peste noi să lase ploaie.
Am să te iubesc şi-n ploaie
Am să-ţi sorb din gene picuri
Picuri calzi ce se grăbesc
Să mă prindă de obraji.
Să mă prindă cu albastrul
Ochilor îmblânzitori
Ochii tăi frumoşi de cobalt
Cerşetori de dragoste.
Numărând picuri de ploaie
Am să te sărut pe frunte
Unde gândul şi cu cerul
Stau îmbrăţişaţi şi muţi.
Iţi voi număra cuvinte
Din buze şi degete
Ce vor prinde cânt pe mine
Note pe un portativ de om.
Voi alege să strâng şoapte
Rostite din drag şi dor
Să scriu versuri pentru cerul
Ce te-a pus în ochii mei.
Ce faci acum? Eu sunt cu versul
pe pajiştea cerului
Unde te chem cu ochii
Să mă citeşti!
Voi alege să număr minute
În care te voi aprinde în coapse
Cu toate valurile tinereţilor
Ce te-au crescut în mine.
Voi alege să te ţin înnodat
În cuibul păcătos ce te arde
În adâncul în care tot cerul coboară
Dacă dragostea este fără prefăcătorie.
Voi alege să-ţi strâng urmele toate
Lăsate din palme pe umerii mei
Toate fericirile născute din tine
Ce vor muşca din păcătoasa mea carne.
Voi strânge din a ta gură cu irişi
Fiecare zâmbet de bucurie
Buchete de flori voi face din ele
Să mă însoţească oriunde voi merge.
Voi alege să număr iubirea
Din umbrele cu care mă înveleşti
Cu toată orchestra inimii tale
Lăsată în mine, să te aud cum mă cânţi.
Voi alege să respir cum respiri
Să te am în mine cu totul
Să nu te mai pierd nicicând iubite
Din nepotrivire de ritm şi temperatură.
Ce faci acum?
... Te pierzi printre rânduri? Pierde-te!
Timpul adună din noi sâmburi
Sâmburi de iubire, curaţi,
Ce au fost adormiţi, dar nu morţi
În inimile ce nu şi-au spus Adio.
Durerea e mare când constaţi că eşti viu
În trecutul ce vântură frunze
Frunze şi ani, dar nu şi iubirile
Iubirile reciproce... ce sunt trainice.
... Te pierzi printre rânduri? Pierde-te!
Pe tine nu te poţi pierde din inimă
Oricât de tare te doare
Pulsul e plin de viaţă şi noi
Realitatea ce pulsează în sânge.
Pulsează în vene fierbinte
Secându-mă şi pe mine
În aşteptări aruncate pe ape
Asemeni florilor descântate sub Lună.
Mă poartă prin felinarele serii
Şi prin arborii de ceară
Arbori cu energii pozitive
Sorbitori de întuneric şi vrajă.
Refuză să fiu Eva tristă
Plină de păcat şi gânduri
O palmă de tină scursă
Prin fotografii cu tine.
Ei mă aprind ca pe o torţă
Nestinsă şi răbdătoare
Să te-aştept arzând tot Timpul
Ce mă ştie făr' de tine şi tristă.
Să suspin în ei, şi-atât,
Şi-n suspin s-adun trecutul
Un trecut ca şi un cer
Ce iubeşte mut pământul.
În tăcere să te-aştept!
Să iubesc ca şi un cer
Să mă plec cu reverenţă
În faţa Olarului nostru.
Să mă bucur de pământ
Şi de viaţa noastră scurtă
Şi de clipele cu tine
După voia Tatălui.
Să fiu blândă-n aşteptare
Chiar de scriu poeme mii
Ele vor sculpta pe veci
Al meu suflet plin cu tine.
Vreau să te găseşti în ele
Peste vreme şi în vreme
Când a mea fiinţă cere
Cupa fericilor în stele.
Vreau să ai din mine versul
Când un ceas te trece văduv
Să fiu vie în albastrul
Ochilor iubiţi de mine.
Să arunc în ei un vers
Singurul ce te alină
Singurul ce te-a cerut
Ani, şi ani, la Dumnezeu.
Risipită, te aştept!
Sunt ţărână pe poteci!
Merg cu vântul şi te caut
Până-n brâul cerului.
Mi-a rămas doar rugăciunea
Sol trimis la Dumnezeu
Să mă binecuvânteze grabnic
În îmbrăţişarea ta.
Şi dacă anii s-or grăbi să treacă
Prin mine fără de sărutul tău
Voi sta ca şi o stâncă mută
Îmbătrânind de dorul tău.
Voi toca în mine ceasuri
Cu lungi primăveri şi flori
Voi spera s-ajungi cu toamna
Să fiu frunză-n talpa ta.
Şi de nu o să apari
Nici în toamne nici în ploi
Voi aprinde-n sobă focul
Pentru primi fulgi de nea.
Am să te aştept cu iarna
Albă ea, albă şi eu
Şi-am să cânt colinde scurte
Lângă bradul de Crăciun.
Voi sta ghem în aşteptare
Chiar de moartea mă ciupeşte
Chiar de mă smintesc şi plec
Pe sub nuci cu nebunia.
Chiar şi-acolo am să pot
Să te-aştept cu bobul firii
Lacrima ce nu se pierde
Oricât de smintit ajungi.
Chiar şi nebunia plânge
Adevărul şi Iubirea
O găseşti prin poezii
Scrise de nebuni ca mine.
Risipită, te aştept!
Chiar de-ajung un pumn de lut
Chiar de am la tâmplă crucea
Sărutată scurt de păsări.
Caldă te voi aştepta
Pe o pajişte de stele
Unde Luna pregăteşte
Nunta celor rătăciţi.
Am să fiu ca şi un nufăr
Floare albă printre stele
O mireasă ce te cere
Mire-n flori de Rai divin.
Tot te voi avea în braţe!
Spre uimirea celor răi.
Şi Pământul o să fie
Ruşinat şi rob... la nuntă.
Te aştept iubirea mea
Să culegem flori şi stele.
Chiar şi azi de mă găseşti
Am un coş şi pentru tine!

poezie de Adelina Cojocaru (10 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Votează! | Copiază!