Lasă!
(cântec de neiarnă)
Lasă iarna, să te ducă pe-o ninsoare amețită
sau în miezul dintr-o nucă pe-o batistă de prelat,
fluturată la plecare peste drum de stepa scită
ori în valurile-n care parcă ieri ne-am aruncat!
Lasă nordul fără vină, pe-a lui punte cardinală,
peste ape să te-ațină în lacustrul absolut,
iar în cuiburi părăsite de penajele de gală,
povestește-mi, pe șoptite, ce anume n-am făcut!
Lasă-mă să-ți cânt o mie una doine deocheate,
despre ce-ar fi fost să fie, chiar și dacă tu nici n-ai
mai fi vrut decât feeric să treci, lună peste sate,
luminând prin întuneric cu picioarele de rai!
Lasă clipa să ne ardă până-n scrum de veșnicie,
lasă lumea cea retardă să-l slujească pe bau-bau,
lasă curtea veche-n pace, craii ei în grijă mie,
lasă-mă, să văd ce-oi face, lasă-te, ca să te iau...
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre întuneric
- poezii despre vinovăție
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre rai
- poezii despre picioare
- poezii despre pace
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.