Iluzie

Nu am încă dovada existenţei tale,

dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd,
te simt aproape ca o sărbătoare ce se-aşterne înaintea mea,
îţi simt îmbrăţişarea caldă.
Eşti tăcută,
dar sunetul tău străbate zarea până la mine.

Partener constant în zarva gândurilor mele,
mireasă de lumină şi ritual de cometă,
locuieşti într-un curcubeu închiriat pe termen lung.
Pe ruta speranţei,
porţi trenă cu roiuri de fluturi albi.

Sălăşluind în neputinţe perene,
dependenţa de tine îmi lasă un gust dulce-amar.
Ceva nedesluşit arde în ochi!
Cu sângele ideii de mişcare,
gândul aleargă desculţ
printre lanuri de autentice vise.

Cu o singură iluzie dus-întors,
încers să reduc distanţa dintre speranţă şi realitate.
Cu ochiul brizei de şoapte lăptoase,
prin fereastra din mijlocul clipelor translucide,
privesc ţărmul scăldat în lumina despletită.

Totuşi, ceva nu este în regulă!
Apropierea nu-i o garanţie,
iar iluzia ei mă face mai sprinten;
Nu am nevoie de alte argumente
pentru a atesta verdictul:

Mult prea departele este, totuşi, o realitate!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!