Sub semnul echilibrului

fragmente de timp se aliniază
să formeze întregul
printre razele răsfirate se strecoară bucăţi de linişti
într-un amestec de tăcere şi lumină
pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare

fire de infinit ţesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micşorează distanţa
dintre mine cea de ieri
şi eu cea de zi

vântul alungă norii trişti şi murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simţirea
când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear şi calm
ca o efuziune prin sita timpului

da, e o senzaţie nouă
îngheaţă trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!