Eternitate
Spre veșnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...
Îngeri în negru, să ne-nalțe, vin...
Parcă am și uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Așa a fost să fie!
Miroase ceru-a smirnă și a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieții istovit se-apleacă.
Maiieri se înălța spre ceruri parcă.
A milă-și plâng copacul (azi - o umbră)
Și alți copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veșnicii...
Alt drum copacul vieții-și va croi.
Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă și lumină,
Prin vrerea și prin facerea divină.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre copaci
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.