Apropieri de goale prinderi

Sub genele-apretate de vântul molcom, greu,
L-a-nchis pentru o clipă pe bunul Dumnezeu
Şi totuşi a călcat-o cu iarna în copite.

Sub sfintele ei moaşte, sub moaştele ticsite,
Din tigva de copil cu ochiul încolţit
Creştea zbârcită luna, cu gulerul zbârcit.

Miresele mai sunt virginele tăcerii,
Apropiate-n blana lupoaicei primăverii.

Mai sunt, mai sunt, dar ea, prin vântul suliţând,
Departele-şi îngroapă în pântecul lui blând.

Cine mai eşti? Ce sunt? E linişte şi eu
Tot linişte mai sunt. Copiii goi, mereu,
Îşi destrămau prinsoarea edenului de iad
Şi-acum toţi albii mării în mine, rânduri, cad.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!