Haz de necaz

Nu mi-era de-ajuns povara ce-n spinare o purtam
Trebuia şi zona zoster (de ce, nu?) tot eu să am.
Pe spinare mai la stânga şi sub sân junghiuri mă ard,
De m-apucă aritmia şi durerile de card.

De inspir adânc, să-mi umplu cu aer curat plămânii,
Răcnesc din gură de şarpe, de parcă m-atacă hunii.
De strănut, mă ţin de coaste şi n-am mâini să mă cuprind
Şi de casc, nu pot, ca omul sănătos să mă întind.

De m-aşez, mă săgetează mii de ace pe sub piele,
De mă scol din pat, iar urlu, vai şi vai, zilele mele!
Nemişcată-, mi zice lumea, trebuie să stau vreo lună
Şi să nu vorbesc cu nimeni, vreo cinci nopţi din săptămână.

De dormit, doar pe o parte pot să dorm şi iepureşte,
Că de mă mai mişc pe pernă, simt cum mă muşcă un cleşte.
Şi visez, mereu acelaşi vis, vă spun e o teroare:
Că mă bate-un urs cu laba-n partea stângă, pe spinare.

Şi tot ţip şi nu mă lasă, ba mă strânge şi mai tare
Ca să scap de chinu-acesta, stau tot trează, în picioare.
Şi nu-i de ajuns durerea, ''fericit'' o completează
Un prurit şi-o mâncărime... (astea nevii-mi afectează)

Ce să spun, e chinu' naibii şi când ştiu ce mult mă ţine,
Să-mi rup pielea de pe mine şi să fug, aşa îmi vine.
Parcă mi-a trecut oleacă, c-am făcut-o de ocară,
Şi-am spus-o la toată lumea, poate de la mine zboară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!