Ceas gemând
Solitar, ca-ntr-un pustiu de râuri
Își soarbe necontenit durerea
Culegând din al meu dor, frânturi.
Îl vedeți, tăcut și rece fiind
Și-atunci, nepăsător, îl credeți
Că trece peste voi, murind.
Dar, apropiați a voastre inimi
Și simțiți cum geme-n sine,
Străbătut întruna de lumini.
De ani întregi fidel tot bate,
La locul sau cel prăfuit
Omul viața și-o socoate.
Știți voi oare că fiece ticăit
De voi l-ați și pierdut,
Pentru el e-un prunc iubit?
El nicicând nu a uitat
Deși, de mult a fost,
Prima clipă ce-a creat
Cu amar, de-atunci, așteaptă
Ca o clipă, doar,
Să o vadă vie, coaptă.
Gemând, copiii-și duce
Zi de zi, doar în mormânt,
Și niciunul nu se-ntoarce.
Dar, iubind, mereu el știe
Că toți cândva vor fi-nviind
Și-atunci nici moartea n-o să fie,
Nici clipe reci și muritoare
Nici alb mormânt cu iz de floare
Nici negre văi, pustiitoare.
Ceasul ticăie gemând,
Printre lacrimi, el privește
Și măsoară timp, sperând.
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre ceas
- poezii despre văi
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre singurătate
- poezii despre râuri
- poezii despre negru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.