Timpul își ascultă clipele
Noaptea se stinge pe cărări neștiute,
lumina-și caută locul sub aripile vieții,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu ești muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.
Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul își ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri șoptitoare.
Razele coboară pieziș în apa limpede
și peștii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertății.
Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuști cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munților.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre aripi
- poezii despre înălțime
- poezii despre îngeri
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.