Torţionarul şi profa de mate

torţionarul ireal povesteşte firesc cum mânca două raţe clasa-ntâi
apoi trecea liniştit la omorârea cu râvnă a victimelor neidentificate
îi chinuia cu bătăi gospodăreşti la testicule până îşi dădeau sufletul
tineri studenţi şi intelectuali – filfizoni cu studii la Paris
asta după ce îi crăpase ţeasta lui taică-su cu un topor sfătuit de un tovarăş
apoi completa liniştit un formular şi raporta, că era muncă serioasă
19 căpăţâni luna asta – cam puţin, răspundea fratele rus coordonator
era o plăcere în a tortura, o distracţie pentru noi
că nu eram singur, eram foarte mulţi care făceam asta
vorbeşte clar, senin, împăcat, cuvintele cad seceri şi ciocane
eram comunişti convinşi, toţi, întărâtaţi împotriva intelectualilor
până în 53 i-am terminat pe toţi cei curaţi la suflet, unu nu mai era
îmi vine să vărs, mi se face rău, nu-mi vine să cred
păi cum credeţi că s-a făcut comunismul la noi - zice el
n-am dormit trei zile, am scris numai versuri negre, am înjurat fără rost
în coşmarul meu îl vedeam prin piaţă, în autobuz, la medic,
un pensionar cumsecade pierdut printre bătrânii nostalgici din cartier
care dintre ei au fost colegii lui de muncă mâncându-şi azi liniştit pensia

cumva în mod bizar mi-am adus aminte de profa de mate din liceu
poate din cauza ochelarilor, amândoi aveau funduri de sifoane
o formă de viaţă total opusă conceptului de femeie, un sac de cartofi
cu părul explodat în cap, mică, mergând pe tocuri printre brazde de porumb
când închidea uşa clasei ne cuprindea o frică pe care o puteai pipăi în aer
toţi 36 prinşi într-o celulă pregătiţi de răstignire, o singură întrebare
cine o să fie astăzi?
matricola, unghiile, batista, părul, pampoanele, ciorapii, machiajul, inelele
apoi un răcnet din fundul iadului- Ieşi afară!!!
urma şi ora de matematică
treci la tablă-după cinci table scrise-nu ştii nimic, treci în bancă ai nota 3
aproape toţi
colega pe care a dat-o cu capul de tablă, a luat-o de par a tarat-o în celălalt capăt,
la sfârşitul exerciţiului, şi a lovit-o iar cu capul de tablă
aşa ne intra nouă matematica direct în tărtăcuţă
mi-a cerut tema, am îngheţat instantaneu, devenisem o ţintă
catedra era pe o scenă, eu eram jos, ea era sus, s-a uitat la caiet
ce e asta mă? ăsta e caiet? – se deprindeau foile din cauza prostei fabricaţii
ia-ţi mizeria asta de-aici! şi mi-a aruncat caietul pe jos în clasă
în zborul lui neaşteptat caietul s-a dezintegrat în zeci de foi rebele
eu adunând foile de pe jos umilit şi fără apărare
părinţii apreciau pedagogia de tip nou, face oameni din ei
în drum spre casă un singur gând
ce să fac? ce să fac? ce să fac? ce să fac? ce să fac?
pentru prima oară în viaţă mi-a venit idea de a mă sinucide- mi-a mărturisit un coleg
după 30 de ani
eram nişte copii de 14 ani la unul dintre cele mai bune licee din capitală
reprezentam generaţia oamenilor noi, viitorul ţării, mândria socialismului
noi trebuia să fim primii comunişti autentici

mai e o legătură între cei doi, plăcerea
plăcerea de a chinui, de a provoca suferinţă
puteam să simt asta în neputinţa mea
prin tainica legătură dintre victimă şi călău

PS

torţionarul a murit nejudecat, neîmpărtăşit, neştiut, fără să plătescă, la doi ani după interviu
profa de mate a emigrat în America, putreziciunea capitalismului, unde şi-a găsit sfârşitul

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!