Poem de dragoste

am totul ca să mă prefac că ştiu ce e fericirea
mâinile / capul / lungile nopţi de somn
cineva îmi tunde părul meu lung până ajung să
mă întrebi / ai cancer
iar eu îţi răspund, da / e foamea aceasta de lucruri noi
ştiinţa abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene
e ziua în care nu am nimic
de pierdut / la fel ca în celelalte zile
nu mi-e frică de tine/ nu mi-e frică de nimic
doar ascult cum se dezvoltă programele spaţiale ale nasa

//sunt un copil proiectat in vitro //

părinţii mi i-am abandonat de mult / pe ecran începe să se scurgă scrisul
ca şi cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă
aşa e inima mea în asistolă / în ea nu poate să intre nimeni / aşa e cancerul
copiilor care au fost lăsaţi să moară pe treptele casei mele
pentru că da/ am o casă
o colivie pentru păsări
doi câini care se joacă până la ultima suflare
şi asta cred că înseamnă fericirea/ fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre
un tărâm al nimănui

degeaba flutur batista a la revedere / cancerul continuă sa crească şi eu îi spun
fericire

//
când
cu mâinile îmi mângâi pieptul
capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte
în lungile nopţi de somn / te visez pe tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!