Cad suflete
Șoptesc copacii, tremurând,
Oftând, cad frunzele uscate,
Ca suflete ce zboară-n rând,
Bătând la-a cerului cetate.
Prin reci noroaie se-mpletesc,
Cu picăturile de ploaie,
Iar pe desupra lor pășesc,
Bătrânii, slabi, ce se-nconvoaie.
Prin parcuri ne-am plimbat încet
De mână, ca și doi copii,
Aveam baston, tu diabet
Și foarte multe dioptrii.
Dar la a ceasului bătăi
Când toamna vieții va veni,
Iau sufletele alte căi,
Țintind a cerului tării.
Și cu regret o să te las,
Deși aș vrea să mai râmân,
Precum un câine de pripas
Chemat în ceruri de stăpân.
Și vor cădea în calea ta
Covor de frunze ruginii...
Dar nimeni nu le va călca...
Doar vântul le va risipi...
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre căderea frunzelor
- poezii despre suflet
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre ploaie
- poezii despre plimbare
- poezii despre parcuri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.