Omul

S-aşează molcom pe lemnul putred
Al unei bănci uitată-n toamnă,
Un domn galant cu părul veşted,
Ce-şi încheie nasturii la haină.

Se uită-n zările sfârşite
Căutandu-şi, parcă, resemnarea
În conturul frunzelor căzute
Răpuse de rugina grea, uitarea.

Se-ntoarce-ncet cu chipul său străin
Văzând aripa unui porumbel
Cum taie pacea moartă, din senin,
Îşi spune:"cum e să fii om, de-ar şti el..."

Atunci, pe faţa-i netedă de timpuri,
Se prăvăli un strop de rouă caldă
Din privirea-i prinsă-n visuri,
Ce-n raze-apuse iar se scaldă.

Se-afundă-n lumea grea a vieţii sale
Păşind sfios pe-anilor potecă,
Cu teamă parcă, de ce-ar ieşi în cale,
Oprindu-se la o amintire ce-o regretă.

Suflarea-i se opri, o clipă
Iar inima-i stătu-n simţire
Văzând mânuţa-i, atât de mică,
Şi picioruşul ei zglobiu, din fire.

Surâsu-i pur, ce ani-i împodobi
Cu părul ei, ca rupt din soare,
A fiinţei ce din coapsele-i ieşi
Ştiind, atunci, că viaţa sens îşi are.

"Dar ce rost, să pot eu spune,
Că îşi simte al meu trai,
Când timpul hoţ, iar mă răpune
În faţa mormântului, fără de grai?"

Atunci tumultul de-ntrebări,
Fiinţa-i iarăşi chinuiră,
De ce-ul crud, se-ascunde-n lăcrimări
În ziua cănd nu vieţuiră.

"De ce moarte, tu, şireată
Din tot ce vis a fost odată,
Acum nimic, nu mai există,
Viaţa-n abur, transformată..."

În străini-şi deschise ochii,
Ce-a iubirii mamă n-au văzut
Cu laptele amar al urii
În adăpostul rece, fu crescut.

Trezit în lume, ca un fulg plăpând
Rătăcit în oceanu-nvolburat,
În sălbăticia goală, doar luptând
Reuşit-a învinge-a nimicului regat.

Dar, deodată-o floare răsări
Înseninând cu-al ei parfum,
Eternu-i gând în a iubi,
Inimi uitate pe-acelaşi drum.

Floarea, însă, se-ofili,
Ale ei petale încă rămânând,
În sufletu-i se oglindi,
Retrăiri doritoare, parfumând.

Acum, doar el şi clipa vie
Trăiesc ca două stele-n vis
Ce-n straluciri, aveau cândva să fie,
Sperând etern în Paradis.

Clipind din nou, ca un copil
Îşi şterge-a lacrimilor dâră,
Zâmbind la el, ca un senil,
Oftă, iar porumbelul său, zbură.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!